Grăbește-te, iubito, vine clipa
Când chipul îți va fi strălucitor
Și arăta-vei că, de fapt, risipa
Nu e a ta, e-a celor care mor.
Timp nu avem de-a trece pe la vamă,
Suntem deja, mai peste tot, văzuți,
Plătitul preț e cel care ne cheamă
Să nu mai stăm nici triști, nici abătuți.
Motivele de încă-ntârziere
Se pot găsi, chiar din senin, mereu,
Lipsite de respect și-apreciere,
Vor spune că fără de tine-i greu.
A fost cândva o pierdere de vreme
Cu întrebări ce nu-și aveau răspuns,
Și vorbe ce-aminteau de anateme,
Grăbindu-te spre moarte pe ascuns.
Aceiași sunt cei care vin să spună
Că nici un pas, ce-l faci, nu este bun,
Cei ce-ți ziceau cândva că ești nebună
Și tot ratezi momentul oportun.
Îți bate, iar, la poartă, o-ntâmplare
Cum nu credeai că-n poartă-ți va veni,
Vestindu-ți drum firesc și înălțare
Și-ndemn de-a nu ma sta, de-a te porni.
Din adevărul vieții în rutină
Se face vremea, în curând, să pleci,
Să ieși, din ascunzișuri, la lumină
Să mergi pe drumuri, evitând poteci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu