Dimineața, în priviri

Cu ochii dimineții te privesc,
Și te găsesc mereu întinerită,
Nu prea mai știu de pot să mă opresc,
Când știu ideea că-i deja pornită...

Te și întreb de ce te mai îmbraci,
Recunoscând că ești ispită dură,
Și nu e drept mereu să te prefaci
Că nepăsarea-ți e fără măsură.

Privirile îți fug cum mie-mi fug
Spre regăsirea razelor de soare
Ca ele să devină aprig rug
Arzând dorințe mult prea arzătoare.

Și-n fuga lor ajung să fiu grăbit,
Ajung să uit de-a somnului odihnă
Găsind altceva mult mai nimerit
De-a deveni pornirii mare tihnă.

În palme prind, la fel ca și în vis,
Sânii-ți porniți ușor în tresărire,
Ca început de drum spre paradis
Și spre fireasca vieții împlinire.

Timp nu avem și nu se vrea pierdut
În gesturi ce sunt mult ocolitoare,
Voind să am cu totul cunoscut
Supremul zămislit de întâmplare.

Și-n freamăt mi te pierd și regăsesc
Ieșindu-mi cu dorințe clare-n cale,
Șoptindu-mi sacadat să-mi definesc
Pornirile firesc principiale.

Iar când ajungem liniștii să fim
Model de reclădire din ruine
Prin omeneasca viață ne pornim,
Păstrându-mă, spre veșnicii, în tine.

Imposibila imunitate

N-am cum să fiu imun la tot ce văd,
Admonestându-mi dreptul de trăire
Al clipelor pe care le-ntrevăd
Marcate de fireasca-ți dăruire.

De Dumnezeu ți-i trupul dăltuit
Și fără-asemănare se arată
Că omenește nu-i de-nchipuit
Și nici n-a fost un altul, altă dată.

Pe coapse ochii grabnic îmi opresc
Și stau acolo clipă după clipă,
Făcându-mă mereu să-mi amintesc
De cum și tu te treci întru risipă.

Iar de privesc spre sâni nu pot să trec
Spre nici o altă cale, mai departe,
Forțarea notei e, din start, eșec,
Spre ei găsesc întoarceri și din moarte.

Și pântecu-ți devine corolar
A tot ce e fărâmă de idee,
Al trecerii de marele hotar
În trupul tău, fierbinte, de femeie.

Mă tot opresc, văzut sunt gânditor,
Știu eu, și numai eu, ce așteptare
Mă-mpinge a rămâne răbdător
Deși cu totul ard de nerăbdare.

Te tot privesc, aștept ceea ce-i dat,
Altfel nu are cum să,se întâmple,
Timpul își bate pasul apăsat,
Și ne așează graba lui pe tâmple.

Dar îmi vei fi din darul care ești
Și îți voi fi dorință împlinită,
Stindard eternității omenești
De Ceruri, cu menire, dăruită.