Avânt de toamnă

O seară, toamna... Simpla întâmplare
Va fi să-mi spui, târziu, în zori de zi,
Când soarele, zâmbind, ne va găsi
Ca trăitori de mare-mpreunare.

Așa va fi, știi bine vă vestirea
S-a vrut a fi chiar primul tău cuvânt
Ce timpului i-a dat deja avânt
Grăbindu-ne, cu anii, întâlnirea.

Vom face-n noaptea-aceea chiar risipă
De gesturi cu întregul înțeles
Ce dă dorinței rol de interes
Și vieții motivare printr-o clipă.

În patu-n care, înspre ceas de noapte
De orice haină trupu-ți vei goli,
Dorinței, iar, speranțe vei găsi,
Și năzuința unor multe fapte.

Doar eu și tu vom ști ce amănunte
În zvâcnet, coapsei, îi va da avânt,
Iar fierbințeala pântecului, sfânt,
Va descreți mult încruntata frunte.

Sânii rotunzi vor fi o mărturie
Că sufletul, simțindu-se dator,
Nu se mai vrea doar simplu spectator
Nici alungat înspre periferie.

Va fi să crezi că lupta-i câștigată,
De cum e azi când viața luptă-ți știi,
Ca nu cumva convinsă să devii
Că nu va fi nicicând ca altădată.

De toate fi-vor în această toamnă,
E toamna ce-i dovadă de destin,
Va dovedi de toate, pe deplin...
Fii pregătită, prea frumoasă doamnă.

Accente din antecedente

Învăț, din nou, să descifrez secrete,
Să nu mă las sedus de vorbe mari
Când, pe ascuns, voind să mă îmbete,
Găsesc, printre principii, adversari.

Încep să uit ce-nseamnă îndoiala
Când tot mai mulți la îndoială pun,
Cerându-mi, prin minciună, socoteală,
Ceea ce văd și am curaj să spun.

Adun în grabă fire de poveste
Ca să găsesc normalul început
Ce-mi dă motiv să dau, ușor, de veste
Un viitor ce fuge de trecut.

Și caut în multiple amănunte
Ideile ce văd că se ascund
În faptele crezute prea mărunte,
Dar înrobite-ntr-un absurd profund.

Compar deja firești antecedente
Cu ce e azi numitul timp prezent
Să pot lăsa în voia lor accente
În sine intrigate că-s absent.

Nu caut nici simboluri, nici însemne,
Nici deslușiri din cărți cu iz ocult,
Las vorba, fără temeri, să se-ndemne
A spune ce-i de spus, oricât de mult.

Vorbind accept că totu-i la vedere,
Că orbi sunt cei ce orbi se vor a fi,
Și mult dorita liniște-n tăcere
E cea mai simplă cale de-a orbi.

Când deslușesc și descifrez secrete
Mi-aduc aminte multe vechi trăiri,
Din care vin, complete și concrete,
Realități ca simple amintiri.

Geneza și antiteza

Întoarce-te, iubito, la geneză,
Acolo unde știi că te aștept,
Din vremea când al nașterii concept
Era o simplă, nouă, ipoteză.

Ridică-ți gânduri și priviri spre soare
Să descifrezi agnostice culori
Ce-n umbra unor veșnici călători
Se vor văzute stele căzătoare.

Citește-mi gândul care mie-mi spune
Că-i vremea de-a urma intuitiv
Un drum ce pare greu și relativ
Și pare doar o simplă viziune.

Chiar dacă te revoltă depărtarea
Sau drumul ți se pare troienit,
Vino și vezi de ce sunt obosit
Când greu și foarte rar, trăiesc uitarea.

Viața ne e o simplă ipoteză
Punctată de-ntâmplări ce știm c-au fost
Și azi te fac să-mi fii un adăpost
Pornirii-mi de a fi o antiteză.

Mi-a colorat, iubito, prima seară,
Lăsându-mi semnul că mă vrei ca dar,
Și reprimarea pierderii-n zadar
Al visului ce dreptul vrea să-și ceară.

Ne-am contopit, uitând de ezitare,
De absolutul lumii din porunci,
Ce-n repetări e-aceeași, ca atunci,
Voindu-se a fi o întâmplare.